Niadi Cernica

Dialogurile platoniciene „Critias” şi „Timaios” sunt unele dintre cele mai populare opere ale lui Platon din cauza prezentării, pe parcursul lor, a ceea ce a fost numit „mitul Atlantidei”. Că existenţa Atlantidei este departe de a fi un mit, ne-o demonstrează şi recentele studii despre insula Thira, înghiţită de apele Mediteranei în urma unei bruşte şi catrastofale erupţii vulcanice.

Înainte de a vorbi despre implicaţiile politice ale existenţei şi dispariţiei insulei Thira pentru întreg spaţiul mediteranean, vom remarca faptul că mitul, ca atare, este prezentat ca fiind unul foarte vechi în societatea greacă: „Într-adevăr, dacă voi putea să-mi reamintesc îndeajuns de bine cele spuse cândva de preoţii egipteni şi aduse apoi aici de către Solon…” „Aceste scrieri au aparţinut bunicului meu şi acum îmi aparţin mie; iar eu le-am învăţat de mic copil pe de rost.”(„Critias”) Situaţia nu stă însă deloc aşa, deoarece dialogul „Critias”şi dialogul „Timaios” sunt singurele documente scrise în care apare mitul atlantic, nici un alt document grecesc sau egiptean nemenţionându-l.

Aşadar sursa din care a aflat Platon această istorie nu este grecească. Filosoful ne spune că grecii (sau, mai exact, Solon) ar fi auzit povestea Atlantidei de la preoţii egipteni, dar părerea noastră este că sursa mitului este una direct egipteană, fără nici un intermediar grecesc. De ce însă Platon nu este mai explicit în această privinţă? Presupunerea noastră este următoarea: Perioada de sclavie a lui Platon este partea cea mai puţin cunoscută a biografiei acestuia. Nu ştim cât a durat, nu ştim nici cine au fost stăpânii săi, nu ştim nici măcar unde anume a fost recunoscut de acel prieten care l-a răscumpărat (relatările lui Diogene Laertios asupra acestui subiect sunt considerate neveridice). Este posibil ca Platon, datorită învăţăturii sale, să fi fost sclav la un templu egiptean, iar renumitele cuvinte pe care se spune că preotul egiptean le‑ar fi adresat lui Solon să fi fost, de fapt, adresate lui Platon: „Solon, Solon, voi grecii sunteţi mereu copii; nu există grec bătrân.(…) Sunteţi toţi tineri la suflet, căci nu aveţi în el nici vreo opinie veche şi nici vreo învăţătură încărunţită de vreme”(„Timaios”). Referirea la zeiţa egipteană Neith, cu templul la Sais (oraş frecventat de negustorii greci, aflat în apropierea revărsării Nilului în mare), ar putea fi autobiografică. Trimiteri la înţelepciunea egipteană se fac şi în dialogurile târzii „Theaitetos” şi „Legile” (personajul „Străinul” de aici fiind, în mod evident, egiptean). De ce va fi trecut Platon sub tăcere experienţa sa egipteană este lesne de înţeles, deoarece condiţia de sclav era pentru un grec, pentru un atenian, cea mai înjositoare cu putinţă.

Mai există un argument pentru sursa egipteană a mitului Atlantidei: la vremea în care insula Thira s-a scufundat în mare în urma acelei devastatatoare erupţii vulcanice, civilizaţia greacă era în epoca ei de început, epocă atestată arheologic, dar lipsită de documente scrise. Aşadar, singurele mărturii în legătură cu acest eveniment, la data la care a trăit Platon, le puteau avea doar egiptenii, în condiţiile în care civilizaţia cretană dispăruse.

Martorii tragediei Thirei au fost cretanii şi egiptenii. De la aceştia din urmă a aflat Platon povestea insulei scufundate, probabil, cum spuneam, în timpul sclaviei sale la templul lui Neith din Sais.

Thira era nodul comercial şi strategic al marii puteri maritime cretane, care stăpânea practic Mediterana (în timp ce civilizaţia greacă se afla încă în destul de primitiva perioadă miceniană). Prin insula Thira, cretanii controlau toate drumurile comerciale în Mediterana, iar căderea insulei reprezenta, în fapt, căderea civilizaţiei şi puterii cretane. Egiptenii aveau la acea dată o flotă puternică, extrem de eficientă, de vreme ce nu aveau nevoie de serviciile negustorilor străini (a căror prezenţă era cu greu tolerată în oraşele egiptene). Era inevitabil ca interesele cretane şi cele egiptene să nu intre într-un puternic conflict. Cronica acestui conflict cu neaşteptata lui rezolvare prin scufundarea insulei Thira în apele mării ca urmare a erupţiei vulcanice va fi fost păstrată în templele egiptene. Tot în templele egiptene vor fi existat mărturii ale războaielor dintre cretani şi grecii micenieni, războaie în care, după mărturia egipteană, grecii micenieni s-au purtat cu o vitejie exemplară. Despre conflictele armate dintre cretani (seniorii insulei Thira sau Atlantida) şi strămoşii grecilor (micenienii) urma să povestească dialogul neterminat „Critias”.

În rândurile de faţă am încercat să argumentăm nu numai că Platon ar fi avut un contact direct cu civilizaţia egipteană, probabil în timpul cât a fost sclav, dar şi faptul că egiptenii, puternic interesaţi în conflictele politice mediteraneene, au păstrat mărturii despre aceste conflicte, deci, şi despre dezastrul natural al dispariţiei insulei Thira care a reconfigurat decisiv raportul de forţe în zonă.